Victor Pițurcă a declarat că nu s-a schimbat și că va avea aceeași relație cu jucătorii ca și până acum: „Eu sunt apropiat de jucători, dar îmi place să fiu corect”, spune selecționerul. Încă un jucător a intrat în gura lui Piți, chiar de la conferința de presă a acestuia. „Tamaș nu mai venea niciodată la echipa națională dacă făcea așa ceva și eu eram antrenor. Acum contează și ce program le faci jucătorilor. Eu nu aș fi acceptat niciodată ca jucătorii să aibă liber după un asemenea meci ca cel cu Bosnia, mai ales că îi aștepta și un drum lung până în America de Sud. Acum nu e vina sută la sută a lui Tamaș”, a declarat Victor Piturcă.
Tamaș nu a mers cu naționala în America de Sud, deși nu a fost învoit de stafful echipei
Obsedat de penalty-ul ratat de Mutu cu Italia! „Tot timpul mă urmărește ideea că în cazul în care nu îl lăsam pe Adrian Mutu să plece în SUA înaintea Campionatului European, el era mai odihnit și nu rata penaltiul din meciul cu Italia, iar noi eram calificați”, a spus miercuri Pițurcă.
Îi ia apărarea lui Răzvan! „Răzvan a venit cu gânduri bune și a făcut tot posibilul să reușească”, a mai spus Piturcă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER